Primăria comunei Blăgești aduce la cunoștință cetățenilor comunei Blagești Programul de Ajutor European prin care sunt acordate tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional (conform OUG nr.133/2020).
Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional se acordă:
- copiilor din învățământul de stat preșcolar;
- copiilor din învățământul de stat primar (cls. I - IV);
- copiilor din învățământul de stat gimnazial (cls. V – VIII).
Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru sprijin educațional este de 500 lei/ an școlar și se acordă la începutul anului școlar. Tichetele sociale pot fi utilizate pentru achiziționarea rechizitelor și vestimentației necesare frecventării școlii/ grădiniței.
Dosarele se depun cât mai repede posibil, până pe data de 11 septembrie 2020 - la sediul Primăriei Comunei Blăgești.
Beneficiarii sprijinului educațional sunt:
- copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar , al căror ventit lunar pe membru de familie nu depăşeşte 284 lei;
- copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar și gimnazial , înscriși la învățământul de zi și care sunt în intreținerea familiilor al căror venit mediu lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie, este de maximum 1115 lei/ lună;
Pentru a beneficia de tichetele sociale pentru sprijinul educațional în anul școlar 2020-2021, este nevoie de următoarele documente:
- Dosar;
- Cerere tip;
- Documente privind veniturile realizate de membrii familiei eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente – pe luna iulie.
- Documente care dovedesc componența familiei, filiația copiilor și situația lor juridică față de reprezentantul legal;
- Acte de identitate ale membrilor familiei;
- Certificate de naștere ale copiilor aflați în intreținerea familiilor defavorizate;
- Certificat de căsătorie;
- Hotărâre judecătorească de incredințare în vederea adopției;
- Hotărâre judecătorească de încuviințare a adopției;
- Alte acte doveditoare privind componenta familiei;
- Adeverință privind inscrierea copilului la grădiniță/ adeverință privind înscrierea copilului în învățământul de stat, primar/ gimnazial, la cursuri de zi.
PRIMAR,
LAURENȚIU MUNTEANU