Subvenții pentru cei care angajează tineri absolvenți din mediul rural
Având în vedere impactul nesemnificativ avut de bursele rurale pentru tinerii care urmau studii superioare, ministrul Sorin Cîmpeanu intenționează să relanseze din toamnă acest program de burse pentru studenții din mediul rural, insa cu o abordare diferită: “Consider că o sumă realistă pentru o astfel de bursă este cea de 1.000 de lei/lună, sumă care însă, dată fiind puterea economică a României e una greu de suportat de la buget. Din acest motiv, nici măcar bursele de merit și de studii, care prin lege ar trebui să acopere aceste costuri de subzistență, nu reușesc să o facă în prezent. Însă, în urma discuțiilor cu Ministrul Fondurilor Europene referitor la bursele pentru studenții din mediul rural, am ajuns la concluzia că putem introduce și o componentă europeană care să acopere o parte din bursa totală. Însă aici există o problemă, în cazul în care de pildă un bursier nu și-ar îndeplini condițiile asumate prin contractul de bursă, caz în care ar trebui să returneze banii și lucrurile se complică, când e vorba de neîndeplinirea obligațiilor contractuale atunci când se accesează fonduri UE. Din acest motiv am convenit ca e mai viabilă soluția de stimulare a angajării tinerilor cu studii superioare în mediul rural, prin acoperirea pentru un număr de ani a unei fracții consistente din salariul pe care un angajator cu sediul social în mediul rural îl plătește angajatului, dacă acesta e absolvent de facultate și provine din mediul rural. O bună parte din această subvenție va fi acoperită din componentă europeană. Măsura nu e facil de implementat, însă eu preconizez că există șanse să fie implementată până în toamnă”.