Submăsura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici: AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU CEI 15.000 DE EURO

Submăsura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici: AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU CEI 15.000 DE EURO

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum și investițiile pentru modernizarea fermei (în special cele de dimensiuni medii și asocieri de ferme mici și medii) și îmbunătățirea calității activelor fixe.

 

BENEFICIARII:

· Fermierii, care dețin în proprietate sau folosință o exploatație agricolă încadrată în categoria de fermă mică*:

* Dimensiunea unei ferme mici este cuprinsă între 4.000 – 11.999 SO (valoarea producției standard)

 

SPRIJINUL NERAMBURSABIL de 15.000 Euro:

· se acordă în două tranșe astfel:

– 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare;
– 25% din cuantumul sprijinului în maximum 3 ani de la primirea deciziei de finanțare;

· se va acorda pe o perioadă de 3/ 5* ani (*perioada de 5 ani se aplică doar pentru sectorul pomicol).

PRAGURILE DE CALITATE LUNARE PENTRU SESIUNEA 2019:

        - 85 de puncte pentru perioada 22.07 - 31.08.2019

        -  80 de puncte pentru perioada 01.09 - 30.09.2019

        -  75 de puncte pentru perioada 01.10 - 31.10.2019

        - 70 de puncte pentru perioada 01.11 - 30.11.2019

        - 15 puncte pentru perioada 01.12 - 31.12.2019

Pentru a fi eligibil pentru finanțare prin sM 6.3, solicitantii trebuie să fie înscriși la APIA, ANSVSA sau 

Registrul agricol cu cel putin 24 de luni înainte de solicitarea sprijinului (condiție care se aplică doar

primului cod atribuit vreodată exploatației fermierului). Precizăm că nu este obligatoriu ca cele

24 de luni să fie consecutive.

_Anexa_20_Declaratie_privind_prelucrarea_datelor_cu_caracter_personal__.doc (46593)
Anexa_1_Fisa_submasurii_6_3.doc (71169)
Anexa_2_CERERE_FINANTARE_sM6.3_(2019)_-_inclusiv_ITI-DD.pdf (1490919)
Anexa_3_Planul_de_afaceri_sM_6.3_(2019).doc (462337)
Anexa_4_Decizia_de_finantare_(2019).doc (240641)
Anexa_5_Lista_coeficientilor_calcul_productie_standard_vegetal_zootehnie.doc (171521)
Anexa_6_areale_STP_6.3.xls (2200577)
Anexa_7_-_Ordinul_1205-2018.doc (1155073)
Anexa_8_ordin_247-2012_si_ordin_732_2005.pdf (163302)
Anexa_9_Codul_bunelor_practici_agricole.doc (1723393)
Anexa_9a_Ghid_platforme_individuale.pdf (5434162)
Anexa_10_calculator_Cod_Bune_Practici_Agricole_20_aprilie.xls (74241)
Anexa_11_Studiu_potential.rar (2719427)
Anexa_11a_-_Metodologie_utilizare_Calculator.rtf (139007)
Anexa_11a_Calculator_ICPA_nota_bonitare_zootehnie.xls (25089)
Anexa_12__Lista_raselor_autohtone_(indigene)_eliberata_de_ANZ.doc (47105)
Anexa_13_Lista_Asociatiilor_acreditate_de_ANZ.doc (287745)
Anexa_13_Lista_Asociatiilor_acreditate_de_ANZ_-_Completare.pdf (5416242)
Anexa_14_Lista_UAT_din_zonele_normale.doc (1712641)
Anexa_19_Instructiuni_evitare_conditii_artif.doc (94209)
Anexa_21_Lista_localitatilor_si_capacitatilor_platformelor_comunale.doc (198657)
E1.2_Fisa_de_evaluare_generala_sM6.3_.doc (868865)
Ghidul_Solicitantului_sM_6.3_2019.pdf (1617555)