Sprijin pentru instalarea TINERILOR FERMIERI: 70.000 euro NERAMBURSABILI

Sprijin pentru instalarea TINERILOR FERMIERI: 70.000 euro NERAMBURSABILI
DR 30 - Sprijin pentru instalarea TINERILOR FERMIERI
70.000 euro
 
NERAMBURSABILI
 
- 0% aport propriu -
 
CONDIȚII DE APLICARE:
✅Tânărul fermier a îndeplinit vârsta de până 40 de ani inclusiv (până cel mult cu o zi înainte de a împlini 41 de ani) la momentul depunerii cererii de finanțare;
✅Se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații și deține controlul efectiv privind luarea deciziilor referitoare la gestionarea exploatației agricole;
✅A absolvit minimum 8 clase;
✅Deține competențe și aptitudini profesionale pentru ramura agricolă vizată în proiect (vegetal/zootehnic/mixt);
✅Solicitantul trebuie să dețină în folosință o exploatație agricolă cu dimensiunea economică de minimum 8.000 SOC pentru zona montană, respectiv 12.000 SOC și maximum 100.000 SOC, la momentul depunerii cererii de finanțare;
✅Sediul social, exploatația agricolă și domiciliul fermierului trebuie să fie în același UAT (în cazul domiciliului se poate situa și într-o zona limitrofă a UAT-ului în care este înregistrată exploataţia);
 
✅Data instalării nu poate avea loc cu mai mult de 24 de luni înainte de data depunerii Cererii de Finanţare;
 
✅Tânărul fermier solicitant al sprijinului de instalare nu trebuie să deţină părți sociale/ acţiuni în alte societăţi care desfășoară activități agricole sau în alte forme de organizare constituite conform OUG nr. 44 /2008 cu mai mult de 24 de luni înaintea depunerii cererii de finanțare.
 
Categorii de solicitanti eligibili, in functie de forma de organizare:
✅Persoane fizice autorizate (PFA);
✅Intreprinderi individuale (II);
✅Intreprinderi familiale (IF);
✅Societati cu raspundere limitata (SRL);
 
Cheltuieli eligibile:
✅Toate cheltuielile prevăzute în Planul de afaceri pot fi eligibile, inclusiv costurile pentru capitalul de lucru, cadastrare, achiziţionare de teren (în procent de maximum 10% din valoarea sprijinului), construire și modernizare clădiri cu destinație agricolă şi agroalimentară, achiziția de echipamente în vederea creșterii performanței economice a exploatației etc.
✅40% din investiții trebuie să fie în acord cu obiectivele proiectului.
 
- 0% aport propriu -DR 30 - Sprijin pentru instalarea TINERILOR FERMIERI
70.000 euro
 
NERAMBURSABILI
 
- 0% aport propriu -