PROCEDURĂ ACCES SERVICII MEDICALE ÎN INFECŢIA CU COVID-19

PROCEDURĂ ACCES SERVICII MEDICALE ÎN INFECŢIA CU COVID-19

ROMÂNIA

 

UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ BLĂGEŞTI

JUDEŢUL BACĂU

Blăgesti, tel.: 0234 – 268 010; fax: 0234 – 268 030; e-mail: primaria_blagesti@yahoo.com

 

 

COVID-19 este o boală nouă, pentru care încă se studiază mecanismul de transmitere și gravitatea consecinţelor expunerii la infecţie.

MODALITĂŢI DE TRANSMITERE COVID-19

Coronavirus SARS-CoV2 se transmite de DE LA OM LA OM prin:

 CONTACT DIRECT, ca principală cale de transmitere:
• Între persoane care sunt în contact apropiat unul cu celălalt (cca. 1,5 – 2 m), prin stropi
respiratorii produși atunci când o persoană infectată tușește sau strănută.
Acești stropi pot ajunge ușor în gura sau nasul celor din preajmă sau chiar pot fi inhalaţi
în plămâni.
• Cei mai contagioși se consideră a fi cei care au cele mai puternice simptome (cei în
starea cea mai gravă), dar pot fi contagioși și înainte să manifeste simptomele bolii.

 CONTACT INDIRECT
• atingerea suprafeţelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, precum:
balustrade, clanţe, mânere, butoane de lift sau de acces etc.

ATENŢIE!

  • Nu folosi aceeaşi sticlă/pahar/veselă cu alte persoane şi nu folosi aceleaşi tacâmuri.
  • Limitaţi folosirea bancnotelor şi a monedelor, optând pentru plăţi cu cardul/telefonul sau plăţi on-line.
  • Dacă există suspiciuni că o suprafaţă ar putea fi contaminată, se va curăţa cu un dezinfectant simplu pentru a distruge virusul şi pentru a te proteja .

CÂT DE UȘOR SE TRANSMITE VIRUSUL?
Virusul care cauzează COVID-19 pare a se transmite extrem de rapid și îndelungat în
comunitate, în anumite zone geografice.

                                                                                                SIMPTOME:
Simptomele raportate în cazul persoanelor confirmate cu infecţia COVID-19, se pot instala
în aproximativ 2-14 zile de la data expunerii la virus și pot fi:

 1.     Febră.

 2.     Tuse seacă.

 3.     Insuficienţă respiratorie (dificultate în respirare/senzaţie de sufocare).

 4.     Alte semne care se pot asocia: lipsa mirosului și a gustului, diaree.

ATENŢIE

 -       Unele persoane pot să fie infectate, dar nu dezvoltă nici un simptom (tuse,
febră, dificultăţi în respiraţie) și nu se simt bolnave.

 -       Virusul poate fi răspândit inclusiv de persoane aparent sănătoase, care nu au
cunoștinţă de faptul că sunt purtători ai noului coronavirus.

 -       Majoritatea persoanelor (aproximativ 80%) își revin după ce au fost afectaţi de
boală, fără a avea nevoie de tratament special.

 -       Există însă și persoane care dezvoltă forme severe ale bolii și au dificultăţi în
respiraţie, acestea având diferiţi factori favorizanţi, cum ar fi: vârstă peste 60
de ani, persoane fumătoare, cu probleme medicale anterioare, precum tensiune
arterială mare, probleme cu inima, diabet, afecţiuni oncologice, boli cronice.

 INFECŢIA CU NOUL CORONAVIRUS SARS-COV-2 și RĂCEALA PUTERNICĂ au
uneori simptome similare.

ÎN CAZUL ÎN CARE PREZENTAŢI ORICARE DIN ACESTE SIMPTOME:

 1.     Febră,

 2.     Dureri musculare,

 3.     Orice simptome respiratorii: tuse, dificultăţi la respiraţie, etc.,

 4.     Stare generală modificată,

SAU DACĂ:
 Aţi avut contact cu o persoană diagnosticată sau suspectă că ar avea COVID-19,
 Aţi avut contact cu o persoană cu infecţie respiratorie acută,

PROCEDAŢI ASTFEL:

  • PENTRU SIGURANŢĂ, VEŢI CONTACTA MEDICUL DE FAMILIE, care vă comunică pașii ce trebuie urmaţi.
  • NU VĂ PREZENTAŢI LA CABINETUL MEDICULUI DE FAMILIE ȘI NICI LA SPITAL! EXISTĂ RISC DE INFECTARE!
  • Medicul de familie vă poate recomanda să sunaţi la 112 și, în acest caz, VEŢI AȘTEPTA
    CA CINEVA SĂ VĂ PREIA.
  • Între timp, nu ieșiţi din casă și limitaţi contactul cu familia pentru a nu îi pune în pericol.
    NU SE VOR ADMINISTRA ANTIVIRALE SAU ALTE MEDICAMENTE FĂRĂ RECOMANDARE
    MEDICALĂ!