Pentru campania de plati 2018, APIA a efectuat o serie de modificari in ceea ce priveste acordarea subventiilor, in total fiind vorba de 14 schimbari majore de care fermierii trebuie sa tina cont pentru a-si putea primi banii pentru care depun cereri.
Cele 14 schimbari legslative operate de APIA sunt urmatoarele:
1. S-a simplificat documentatia prin care fermierii fac dovada utilizarii terenului in sensul in care se solicita doar adeverinta emisa de unitatea administrativ teritoriala pe raza careia sunt situate terenurile, conform inscrisurilor din registrul agricol, aferente anului curent de cerere;
2.Fermierii au obligatia sa rezolve litigiul de supradeclarare in 30 de zile calendaristice de la notificarea APIA in caz contrar suprafata de teren supradeclarata nu este eligibila la plata in anul curent de cerere, pentru niciunul dintre fermieri, cu excepţia cazurilor in care litigiul este solutionat in instanta judecatoreasca;
3. A fost redefinita notiunea de „parloaga”, care inseamna teren arabil necultivat pe durata unui an, intretinut in bune conditii agricole si de mediu, pe care se efectueaza activitatea minima. Perioada in care terenul este lasat in parloaga este de minim 6 luni intr-un an calendaristic si acopera lunile aprilie-septembrie;
4. A fost redefinita notiunea de „teren in pregatire pentru culturi permanente” care inseamna teren pe care urmeaza sa se infiinteze culturi permanente si pe care se desfasoara activitate agricola minima. Regimul de teren in pregatire pentru culturi permanente poate fi mentinut pe o perioada de maximum 3 ani, care incepe cu anul primei declarari a acestuia pentru schema de plata unica pe suprafata;
5. Incepand cu campania 2018, fermierii nu mai pot accesa pachete din Masura 214, apartinand PNDR 2007-2013;
6. Pe zonele declarate de catre fermieri ca zone de interes ecologic cultivate cu culturi fixatoare de azot sau cu strat vegetal, se interzice utilizarea produselor pentru protectia plantelor;
7. In cazul solicitarii sprijinului cuplat in cazul legumelor din sere si solare, suprafata minima a exploatatiei este de 0,3 ha, iar suprafata minima a parcelei este de 0,03 ha;
8. Orice fermier care solicita sprijin financiar aferent schemelor de plati directe si masurilor de sprijin trebuie sa respecte normele privind eco-conditionalitatea pe intreaga exploatatie agricola si pe tot parcursul anului calendaristic in cauza;
9. In cazul asociatiilor crescatorilor de animale infiintate in temeiul OUG 26/2000 care au concesionat teren de la UAT. sau ADS si nu si-au schimbat forma de organizare conform OUG 34/2015, beneficiarii platilor vor fi membrii acestora;
10. Fermierii au obligatia sa identifice si localizeze parcele agricole in cadrul blocului fizic in aplicatia electonica GIS pusa la dispozitie de catre APIA, fara a se suprapune peste parcelele declararate de alti fermieri si sa nu depaseasca limita blocului fizic. Fermierii care detin parcele agricole cu o suprafata de pana la 0,1 ha. nesolicitate la plata, au posibilitatea de a nu le declara cu conditia ca respectivele parcele sa nu depaseasca un hectar;
11. Rezultatele verificarilor preliminare incrucisate realizate de APIA se notifica in 26 de zile calendaristice de la data limita de depunere a cererii unice de plata, iar in termen de maxim 35 de zile calendaristice, fermierul poate modifica cererea unica de plata in aplicatia IPA Online, fara penalitati;
12. Dreptul la prima, obtinut in anii anteriori, pentru schema ANTZ 7 si ANTZ 8, poate fi cedat in aceeasi exploatatie cu cod ANSVSA, in urma schimbarii formei de organizare sau intre soti, cu conditia respectarii cumulative a conditiilor de eligibilitate;
13. Dreptul la prima obtinut in anii anteriori, pentru ANTZ 8, poate fi cedat, pe baza unei declaratii notariale, unei alte persoane, in alta exploatatie, infiintata ulterior datei de referinta pentru care a fost stabilit dreptul la prima, in urma preluarii integrale a animalelor purtatoare de prima, cu condiţia respectarii cumulative a condiţiilor de eligibilitate, pentru exploataţiile nou-infiinţate.
14. Incepand cu anul 2018, a fost eliminata conditia de eligibilitate conform careia beneficiarii Pachetului 8 din Masura 10, trebuie sa fie utilizatorii unor suprafete agricole pe care sa asigure o densitate minima a septelului. Fermierii pot solicita plata aferenta acestui pachet fara solicitarea pentru sectorul vegetal.