- Primarul este şeful administraţiei publice locale şi răspunde în faţa consiliului de buna funcţionare a acesteia.
- Reprezintă comuna în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţtie.
- Îndeplineşte funcţia de ordonator principal de credite.
- Conduce serviciile publice locale, fiind sprijinit în activitatea sa de către viceprimar şi secretar.
- Emite avize, acorduri şi autorizaţii, exercitându-şi atribuţiunile prin intermediul dispoziţiilor.
- Asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, ordinea publică şi liniştea locuitorilor.
- Asigură elaborarea regulamentului local de urbanism şi a documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului şi le supune aprobării Consiliului local, cu respectarea prevederilor legii.
- Supraveghează inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin comunei.