INFORMARE
privind acordarea stimulentului educational ( tichete gradinita)
Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familiile defavorizate, cu modificarile si completarile ulterioare, instituie stimulentul educațional, sub formă de tichete sociale în valoare de 100 lei lunar.
CONDITII DE ACORDARE:
Stimulentele educaţionale se acordă copiilor din familiile care au stabilit dreptul la alocatie pentru sustinerea familiei acordata in baza Legii nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent daca familia se afla in plata acestui drept sau acesta este suspendat.
Prin exceptie, stimulentul educational se acorda si copiilor aflati in ingrijirea persoanei care a fost desemnata de parinte pentru intretinerea copilului, pe perioada absentei parintilor, conform art.104 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicata, cu modificarile ulterioare, daca veniturile pe persoana, inclusiv copilul aflat in ingrijire, nu depasesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocatiei pentru sustinerea familiei – 557 lei/membru de familie.
Stimulentul educational se acorda numai pentru copiii inscrisi intr-o unitate de invatamant prescolar, conform Legii educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.
Stimulentul educational se acorda:
– din oficiu pentru situatia prevazuta la art.2 alin.(1), dupa caz, odata cu stabilirea dreptului de alocatie pentru sustinerea familiei, sau dupa acordarea acestuia, persoanei care este si titularul alocatiei pentru sustinerea familiei;
-pe baza de cerere, pentru situatia prevazuta la art.2 alin.(2).
Acordarea stimulentelor educaţionale este condiţionată de frecvenţa regulată la grădiniţă a copiilor din familiile beneficiare ale stimulentului educaţional prevăzut de prezenta lege.
În sensul prezentei legi, prin frecvenţă regulată se înţelege prezenţa zilnică a copilului la grădiniţă în luna monitorizată, cu excepţia absenţelor motivate.
Se consideră absenţe motivate, ce nu afectează acordarea tichetelor sociale, următoarele cazuri, cu condiţia ca acestea să nu depăşească 50% din zilele de grădiniţă:
-absenţe medicale: motivate, numai dacă părinţii aduc scutiri medicale corespunzătoare perioadelor în care au lipsit copiii, la revenirea acestora la grădiniţă. În caz excepţional, o singură dată pe an şcolar, copiii pot beneficia de tichete sociale şi dacă în luna monitorizată au lipsit mai mult de 50% din zilele de grădiniţă, din motive medicale;
-învoiri: copiii pot fi învoiţi de către părinţi în limita a 3 zile pe lună, cu condiţia anunţării cadrelor didactice.
La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie se iau în considerare toate veniturile impozabile şi neimpozabile realizate de familie inclusiv cele rezultate din obligaţiile legale de întreţinere faţă de copii şi/sau faţă de părinţi, pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară solicitării stimulentului educațional.
Se exceptează de la stabilirea veniturilor nete lunare ale familiei următoarele categorii de venituri :
-sumele primite cu titlu de prestaţii sociale în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-alocația de stat pentru copii în cuantumul stabilit de Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-ajutorul social acordat în baza Legii nr. 416/2001, alocația pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 și ajutorul pentru încălzirea locuinței acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011
– ajutoarele de stat acordate pentru activităţile agricole din fonduri publice, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile;
-sumele acordate ca burse sau alte forme de sprijin financiar destinate exclusiv pentru susţinerea educaţiei preșcolarilor, elevilor şi studenţilor, prin programe ale Ministerului Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice, altor instituţii publice şi private, inclusiv organizaţii neguvernamentale;
-sumele primite din activitatea de zilier, în condițiile Legii nr. 52/2001 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, cu modificările și completările ulterioare;
– sumele primite de persoanele apte de muncă din familie ca urmare a participării la programe de formare profesională organizate în condiţiile legii, dacă acestea nu au titlu de venituri salariale;
– sumele primite cu titlu de ajutor temporar ori ocazional din partea unor persoane fizice ori juridice ori de la bugetul de stat sau local cu titlu de ajutor de urgență.
Documentele doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, inclusiv cele exceptate se dovedesc, după caz, prin documentele eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorităţi competente, mandate poştale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor şi altele asemenea.
Dreptul la stimulent se acordă începând cu luna în care beneficiarul îndeplineşte criteriile de eligibilitate, pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile acesteia şi înscrierea/frecventarea activităţilor organizate de grădiniţă.
Stimulentul se acordă lunar, pe perioada participării copilului la activităţile organizate în cadrul unităţilor din învăţământul preşcolar, în perioada septembrie-iunie.
Titularul tichetului social pentru grădiniţă are obligaţia să anunţe orice modificare în componenţa familiei sau în veniturile acesteia în termen de maximum 15 zile de la producerea acesteia.