Ai un teren agricol ? Te gândești să-l cultivi dar nu știi ce ar fi mai profitabil ? Știai ca poți câștiga mii sau chiar zeci de mii de euro la hectar ? Iată câteva dintre culturile despre care unii dintre noi nici măcar nu am auzit !
Triticalele
Triticalele sunt ideale pentru fermele mixte. Planta beneficiază de numeroase calități, începând cu viteza ridicată cu care se dezvoltă aceste culturi. Comparativ cu grâul sau alte cereale, în condiții identice, producțiile sunt mult mai bogate și aria de acoperire a terenului agricol este aproape în totalitate ocupată, iar acest fapt face ca alte buruieni să fie eliminate natural.
De asemenea, profitul este mult mai consistent, datorită unui cumul de factori. Piața de comerț cu triticale se află în continuă expansiune, iar exporturile sunt din ce în ce mai căutate. Un alt avantaj este că exotica plantă nu necesită erbicidare, în timpul creșterii, iar costurile de întreținere scad considerabil. Prețul unui kilogram de triticale este de 0,53 de lei, cu aproape 10 bani mai scăzut decât prețul unui kilogram de grâu.
Triticalele au o serie de beneficii și în alimentația animalelor, fiind ușor digerabile și cu un conținut scăzut de amidon. Perioada optimă pentru a semăna astfel de cereale este a doua jumătate a lunii septembrie și începutul lunii octombrie.
Paulownia
Culturile de Paulownia nu sunt încă foarte populare în țara noastră, însă posibilele venituri câștigate de pe urma cultivării arbuștilor, care pot depăși 30.000 de euro, fac din plantă o afacere care îi tentează din ce în ce mai mult pe agricultori.
Această specie exista la noi încă din 1973, însă doar cu întrebuințări ornamentale, nicidecum pentru producția de biomasă sau cherestea.
Aronia
Aronia este un arbust ușor de cultivat și de întreținut, care se dezvoltă optim în soluri cu un pH cuprins între 5 și 7 si care rezistentă chiar și la temperaturi extreme, de -40°C.
Înființarea unui hectar de aronia costă agricultorii în jur de 7.000 de euro, iar, în medie, veniturile pe care le puteți avea de pe urma culturii aroniei se ridică la aproape 12.000 de euro la un hectar cultivat.
Rubarba
Cultura de rubarbă se poate transforma într-o afacere extrem de profitabilă dacă se ține cont de o serie de factori care țin de plantarea corectă, fertilizarea naturală și eliminarea manuală a buruienilor.
Rubarba poate fi plantată pe orice sol, cu condiția ca, în prealabil, să se împăștie pe pământ gunoi de grajd fermentat de trei ani. Găurile de plantare trebuie făcute primăvara, iar cel mai recomandate sunt răsadurile.
Investiția într-un hectar de reubarbă se recuperează ușor în primul an după plantare, iar venitul anual se poate ridica – la un preț de 3-4 lei/kilogram, la 18.000 de euro.
Agrișele
Acest arbust fructifer este mai puțin cunoscut la noi, însă fructele sale sunt la mare căutare în vestul Europei. În țară există puține plantații de agriș, deoarece agricultorii români mizează mai mult pe plantațiile de zmeur, afin, mur și coacăz negru.
Investiția într-o plantație de agriș se ridică la 7.000 de euro și este considerată una dintre cele mai bune investiții în agricultură în momentul de față. Prețul minim pentru un kilogram de agrișe variază între șase și șapte lei. Plantația începe să rodească după doi ani și se obține, în medie, o producție de șase sau șapte tone de fructe pe hectar. În plus, agrișul poate aduce profituri de aproximativ 20.000 de euro pe an, iar investiția se recuperează în primii doi ani de agricultură.
Ricinul
Deși în perioada comunistă, culturile de ricin erau numeroase și se găseau pe suprafețe întinse, sunt puțini cei care au auzit de această plantă și sunt și mai puțini cei care se încumetă să înființeze o asemenea plantație.
Din cultura de ricin se poate obține un profit de aproximativ 36.000 de euro, producția medie înregistrând circa 1.600 de kilograme/hectar. Iar prețul minim pentru semințe este 100 de lei. Profitul crește considerabil prin procesarea semințelor și obținerea uleiului de ricin.
Goji
Goji este originar din China, și e adesea denumit „elixirul tinereții”. În România, fructele goji au început să fie din ce în ce mai cunoscute datorită proprietăților medicinale: ajută în lupta contra hipertensiunii arteriale, diabetului zaharat, cancerului de prostată, colesterolului din sânge și problemelor de vedere.
De precizat că plantația de Goji este o afacere profitabilă, dar necesită o investiție inițială ridicată în comparație cu celelalte culturi exotice.
Prețul mediu pentru un kilogram de goji este 10 euro, însă dacă cultura este și certificată ecologic, acesta poate crește. Pentru fructele proaspete de goji bio, fermieri din Grecia și Spania au declarat că au câștigat 20 euro pentru un kilogram.